Finanțele afacerilor la 1 lună de COVID19 - Florin Somodi

Finanțele afacerilor la 1 lună de COVID19

Cristi Tudorescu sprijină antreprenorii să își crească business-urile într-un mod sustenabil financiar. Portofoliul de clienți și de industrii către care oferă consultanță financiară cuprinde o largă paletă, de la companii aflate în primele stadii de creștere, până la IMM-uri cu cifre de afaceri de zeci de milioane de euro. Caută împreună cu antreprenorii claritatea obiectivelor și creșterea sustenabilă a afacerilor

Principalele idei din podcast

La 1 luna de la declanșarea crizei sanitare:

  • e pt prima oară în ultimii 75 de ani cand economiile sunt parțial închise
  • două greșeli pe care antreprenorul le poate face: pot să fiu prea optimist (revenire în ‘V’) sau să fiu prea pesimist (că afacerea nu își va mai reveni)
  • nu avem toate informațiile legat de când vor reveni la activitate unele sectoare
  • unele tari au un calendar, România încă nu are un calendar comunicat
  • avem tehnic recesiune (două trimestre consecutive pe scădere )
  • avem mai multe scenarii (“nu cred într-o revenire rapidă”)
  • o revenire graduală, ar însemna ca într-un an să ajungem la o formă care să semene cu ceea ce aveam înainte de criza COVID
  • al doilea scenariu ar însemna să avem o buclă de dificultăți succesive, se mută problema în diverse sectoare în mai multe valuri, fapt care ar fi un scenariu mai rău decât primul
  • urmărim constant ce se întâmplă, să luăm cu rezerve scenariile extreme propovaduite de diverși ‘guru’
  • un scenariu cu care as putea fi de acord e că vom avea o criză mai puternică decât cea din 2008-2009 (SUA scădere de 3-4% in 2008-2009, iar acum se vorbește de 5% în anul acesta, în România atunci -8, -9% in 2008-2209, iar acum -10% într-un an sau doi) s-ar putea sa fie cea mai dură recesiune din ultimele decenii
  • oamenii încă nu și-au pierdut doza de optimism 
  • cu siguranță, activitățile vor reporni cu anumite restricții în curând

Care trebuie să fie prioritățile pt IMM-urile românești?

  • multe afaceri sunt în situația de a face scale-down, de a se repoziționa
  • cu cine și cu ce resurse vrei să treci criza?
  • resetare bugetară (aprilie devine prima lună, luna zero)
  • recuperare creanțe din urmă pt a securiza cât mai multe din încăsări
  • să ai obiective clare de încasare pt fiecare lună pe încasări și să te ții de acel grafic pt ca îți oferă o sănătate mai bună, o poziționare mai bună față de alții din sectorul tău
  • cei care vor fi mai puțin afectați vor fi în masură să preia activele altora, preluări în interiorul industriei
  • conștientizare situație: resurse, cheltuieli, oameni cheie
  • peste câteva luni să fiu cât mai bine adaptat și să îmi permit să aștept 2-4-6 luni, asta îți conferă o rezervă mentală și financiară
  • antreprenorii sunt în masura de a găsi oportunități și în aceasta situație extremă, se pot reorienta, pot fi creativi în soluții

Este oportun să faci investiții pentru ajustări ale afacerii sau lansarea unor noi activități?

  • depinde în ce fază te-a prins această cădere
  • dacă ai ceva rezerve, și ai scenarii de 2 luni, pe 6 luni și ai și niște ținte pentru 1 an te poți gândi pentru ajustări în mers
  • nu ne așteptam ca băncile să fie foarte disponibile în acest moment. Sau dacă vor fi, ele vor vrea să vadă și angajamentul antreprenorului în afacere
  • ar fi important să ai propriile resurse din care sa faci investițiile sau să apelezi la bancă doar parțial pentru investiții
  • daca crede destul de mult în afacere, și antreprenorul are capital, poate face aport în firmă
  • dacă nici antreprenorul, nici afacerea, nu au resurse, nu are sens să faci o investiție

Merită accesat IMM Invest?

  • se aplică doar unora dintre companii
  • cei cu scăderi de vânzări ar putea să se califice cu anumite condiții (ex. să menții angajații până la sfârșitul anului) deci antreprenorul trebuie să creadă suficient în afacerea pentru care face credit
  • în paralel cu aplicarea pe site-ul proiectului IMM Invest, trebuie discutat cu băncile unde au conturi pentru că doar banca poate face o precalificare pentru credit
  • sumele nu sunt extrem de generoase dar te pot ajuta: de exemplu, la o cifra de afaceri de 1 milion de euro se poate accesa maxim 25% din cifra de afaceri (adică 250.000 de euro)
  • e o masura bună doar că nu trebuie să ne repezim, crezând că ni se aplică tuturor
  • băncile vor face scorare și analiză
  • posibil să primestii OK de la Fondul de Garantare și să te respingă banca dacă nu stai bine la anumiți indicatori

Dacă firmele au linii de credit luate

  • ar fi de preferat să le acopere treptat sau măcar parțial, ca să-și protejeze relația cu banca 
  • să fii la un nivel acceptabil, dacă banca vede că nu ai toata linia trasă, nu ai întârzieri s-ar putea să beneficiezi de mai multă disponibilitate din partea băncii în viitor când vei avea nevoie
  • la cum arătă lucrurile acum, nu există un risc foarte mare ca în 6 luni băncile să retragă linii de credit 
  • unele bănci au propuneri de amânări de plăți, deci există disponibilitate pentru sprijinirea antreprenorilor
  • dacă peste 6 luni sau 1 an lucrurile nu își revin, e posibil ca băncile să devină mult mai circumspecte cu clienții, să retragă unele linii de credit
  • să fii disponibil să furnizezi informații suplimentare băncilor în perioada aceasta pentru a rămâne credibil
  • mai există varianta de aport la capitalul social din partea asociaților actuali sau prin atragerea unora noi în următoarele 3-6 luni

Plătesc datoriile la stat sau furnizorii?

  • dacă au scăzut mult încasările, nu poți alege doar una sau alta, ci important e să adresezi ambele tipuri de datorii 
  • poți împarți disponibilul de cash în a plăti parțial către stat și parțial către furnizori, cu promisiunea de a regla restul de datorie într-un orizont clar.
  • în câteva luni probabil Statul va reveni la penalizari pentru plățile restante
  • cu furnizorii se pot eșalona plățile în mai multe tranșe, însă atenție pentru a menține o relație buna cu aceștia și pentru perioada de după criză. Ideal ar fi ca ambele părti să înțeleagă în mod onest situația și să se găsească o formulă credibilă de plată sau de eșalonare a plăților.

Cu ce insturmente ar trebui sa lucreze antreprenorii în acesă perioadă și cum îi putem ajuta ca și consultanți?

  • actualizare buget, dacă il au, să-l aducă la T-zero la aprilie
  • scenarii pozitiv, mediu și negativ
  • resetarea așteptărilor la realitatea actuală. Nu știm dacă și în cât timp vor reveni vremurile de dinainte de criză, așa că cel mai bine este să lucrăm cu datele pe care le avem acum sau în perioada următoare.
  • menținerea unor indicatori (relevanți pt fiecare model de business) și legat de acești indicatori îi putem ajuta direct cu consiliere, consultanță

Puteți fi în contact cu noi accesând link-urile de mai jos:

Web: https://vision12.ro/

FB: https://www.facebook.com/Vision12.ro/

Fb Cristi Tudorescu: https://www.facebook.com/cristi.tudorescu

LinkedIn Cristi Tudorescuhttps://www.linkedin.com/in/cristi-tudorescu-1ba8975/

Mail: florin@vision12.ro

Mobile: 0744861059