Nume companie: Concepto
Număr de angajați: 9
Procent creștere (după Vision12):
“Ne scufundam. Nu aveam structură, direcție. Nu știam concret încotro ne îndreptăm și care e situația la nivelul firmei. Simțeam nevoia de a găsi o persoană care să ne ajute.”
Așa începe povestea în programul Vison12 a unui mic business din industria modei. Aproape de prăbușire la începutul programului, pe linia de plutire după numai 6 luni de consultanță și coaching. Florin Șomodi a reușit să genereze claritate – în echipă, producție și finanțe.
Lipsa clarității e o problemă întâlnită la tot pasul – indiferent de domeniul de business sau de dimensiunea companiei. Ce a ajutat concret? “Nu aveam setate obiectivele foarte clar. Știam așa ce ne dorim ca idee – să ieșim pe piața internațională -, dar nu erau niște indicatori setați și nu exista un plan clar, ci doar niște dorințe. Am făcut ședințe cu echipa, am pus ideile pe hârtie, le-am vizualizat, am gândit un întreg plan, am evaluat exact situația firmei”.
Care a fost planul?
Atunci când nu există linii strategice clare, automat și resursele se pierd. Angajații au de suferit: apare lipsa motivației, lipsa dorinței de implicare și un nivel scăzut de productivitate. Însă tehnicile #Vision12 schimbă lucrurile la 180 de grade. Prin simpla implicare a echipei în ședințele de planificare strategică, situația poate fi îmbunătățită semnificativ.
“Îmi aduc aminte cum am făcut ședințele de echipă și aveam emoții la început… nu știam dacă să facem cu întreaga echipă, dacă să ne împărțim, iar Florin ne-a explicat că ar fi mai bine să facem ședințe de planificare cu întreaga echipă, astfel încât să vadă fiecare pentru ce tragem, să înțeleagă fiecare angajat viziunea și obiectivele. Asta a dat claritate și a adus motivație. Pe mine m-a surprins că surprins să îmi dau seama că prin faptul că oamenii au parte de claritate, vine și schimbarea și că nu e obligatoriu să îi motivăm doar prin creșteri salariale.”
Setarea unor KPIs, adică ai unor indicatori și termeni de măsurare, este un element extrem de important. Noua strategie a crescut productivitatea oamenilor, a eficientizat procesul și
“În punctul din care am plecat nu aveam niște indicatori foarte clari ai activității – nu știam în cât timp se face o rochie, aveam doar niște estimări, nu o realitate clară și nu știam cum putem eficientiza procesul. Între timp am găsit persoana potrivită și am integrat-o în echipă și am obținut claritate pe partea de producție – ne-am dat seama, de exemplu, că putem face dublu decât am estimat, că putem lucra și mai mult și mai bine.”
Atunci când direcția e clară, obiectivele sunt stabilite, iar echipa e în mișcare… rezultatele nu încetează să apară.
“Vânzările au crescut și am avut cea mai frumoasă și rapidă ascensiune din istoria firmei. Având acele ședințe săptămânale am tot încercat să găsim cauzele problemelor (de ce nu merge vânzarea online etc.) și am reușit să identificăm soluții. Am reușit să ajungem la un plafon care urmează să se stabilizeze și ne-am propus chiar o dublare a vânzărilor față de ceea ce am făcut anul trecut, cifră de care suntem aproape. Am făcut un plan pe termen lung și am stabilit mai mulți piloni – site, showroom, colaborări. Am încercat să stabilizăm, să creștem și să ne dăm seama care e formula. Am învățat de la Florin să avem informații centralizate și repere foarte bine stabilite și să le verificăm constant înainte de a lua noi decizii.”
Ce înseamnă susținerea lui Florin pentru beneficiarii Vision12? De multe ori, viața de manager sau antreprenor aduce momente de singurătate, impas și chiar lipsă de motivație. Un astfel de program poate adresa inclusiv acea singurătate a liderului.
“M-am simțit ca ținută de mână pe tot drumul ăsta. E cineva care e acolo mereu și îți zice <<Hai că e bine>> sau <<Nu e bine, hai să vedem ce putem face pentru a trece peste acest obstacol>>. Simt că ne-a ajutat foarte mult atât ca instruire cât și ca ghidare – pe mine, de exemplu, să gândesc ca un manager de business. Pentru noi a fost omul potrivit la momentul potrivit și suntem foarte recunoscători că ne-am întâlnit.”
De ce să treacă orice business printr-un astfel de program?
“Îți oferă claritate și simți că ești cu mâinile pe volan – cumva acesta e sentimentul pe care mi se pare că îl oferă și de care orice business are nevoie. Altfel o să bâjbâi în întuneric și e destul de periculos. Pot să spun acest lucru din proprie experiență… pentru că timp de 9 ani asta am făcut, iar schimbările care au apărut de când am intrat în Vision12 sunt uriașe”.
Copyright © Vision Twelve 2024 - Toate drepturile rezervate
Realizat de UNY WEB DESIGN